țiune caritabilă organizată în sprijinul lui Mabel. O nouă „Seară a Faptelor Bune” este organizată de directorul ANIF și vicepreședintele PNL Galați, Adrian Pîrvu, în sprijinul micuței Mabel, o fetiță de doar doi ani diagnosticată cu atrofie musculară spinală.
Boala cu care a fost diagnosticată Mabel, în urmă cu doar un an de zile, o împiedică să ducă o viață normală. În ciuda faptului că boala nu are încă un tratament, condiția acesteia poate fi ameliorată cu un tratament destul de costisitor. Aceasta are nevoie de fonduri pentru injecțiile în coloană și pentru ședințele zilnice de kinetoterapie.
Citește și: Tinerii gălățeni s-au alăturat campaniei naționale de donare de sânge a TNL
În acest scop, directorul ANIF organizează o seară caritabilă în vederea strângerii de fonduri pentru micuța Mabel. Evenimentul are loc sâmbătă, 8 aprilie, la restaurantul Bel-Ami Galați, începând cu ora 17:30. Intrarea este liberă, iar atmosfera va fi întreținută de mai mulți artiști locali.
Acțiune caritabilă organizată în sprijinul lui Mabel
„Se spune că suntem atât de bogați pe cât de mult dăruim. Pe acest principiu mă bazez mereu și pot afirma că sunt un om bogat, mai ales sufletește, care se implică ori de câte ori are ocazia pentru a aduce un pic de lumină în viața celor mai puțin norocoși”, a declarat Adrian Pîrvu, precizând că astfel de seri caritabile sunt „felul meu de a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat”.
Directorul ANIF Galați este la al doilea eveniment de acest gen. În cadrul primei seri a „Faptelor Bune” a fost strânsă suma de 21.000 de lei pentru o altă fetiță aflată în nevoie.