Autoritatea Aeronautică Civilă Română a aprobat extinderea programului de operare a Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. Prin urmare, începând din 15 ianuarie aeronavele vor putea ateriza și decola de pe aeroport în intervalul orar 07:00-23:00.
Directorul general al aeroportului a anunțat că este pregătit alături de întreaga echipă să răspundă necesităților noului program de 16 ore. În următoarea perioadă programul de funcționare al aeroportului va fi adaptat corespunzător, în funcție de cererile concrete primite din partea operatorilor aerieni, însă fără a depăși programul de 16 ore.
Anterior, acestei decizii programului aeroportului din Brașov era de doar 12 ore, adică se deschidea la ora 07:00, iar la ora 19:00 se închidea. Din motivul programului atât de scurt au existat foarte multe situații în care aeronavele care veneau cu întârziere nu puteau ateriza pe aeroport si erau nevoite să meargă până la București, iar de acolo pasagerii erau transportați cu un microbuz la Brașov.
Prin urmare, decizia de prelungire a programului este una de bun augur atât pentru pasageri, cât și pentru companiile aeriene.
Citește și: Fermierii au blocat vama Calafat. Au lăsat utilajele și camioanele pe drumuri
„După adresa din 29 noiembrie 2023 prin care ROMATSA şi-a reconfirmat acordul privind extinderea programului Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav de la 12 la 16 ore, am primit şi documentul Autorităţii Aeronautice, semnat de domnul director general Nicolae Stoica, în baza căruia din 15 ianuarie 2024 avem aprobarea pentru orarul prelungit. Împreună cu domnul director Constantin Albu, în parteneriat cu Consiliul de Administraţie al AIBG, cu sprijinul instituţiilor publice din cadrul aeroportului şi cu suportul permanent asigurat de ROMATSA şi AACR am făcut toate demersurile premergătoare acestui moment mult aşteptat atât de noi, ca administratori ai obiectivului, cât mai ales de companiile aeriene interesate de Aeroportul Braşov şi cu toţii suntem mulţumiţi că am reuşit să facem acest prim pas spre un program de 24 de ore din 24”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică-Constantin Şerban.