Adolescenta de 15 ani care a trecut printr-o intervenție medicală de 20 de ore, timp în care i-au fost replantate brațele, va fi externată astăzi din spital. Tânăra a suferit în total 7 intervenții chirurgicale.
Alexia își va petrece Anul Nou acasă, alături de familie, la Botoșani, la doar două săptămâni de la tragicul accident în care a rămas fără ambele brațe. Medicii au reușit imposibilul după mai multe operații maraton, dintre care una a durat 20 de ore, iar șase între două și zece ore.
Adolescenta va avea nevoie de câte două ședințe de kinetoterapie pe săptămână, iar cadrele medicale sunt optimiste că aceasta își va putea folosi brațele în cel mult un an de zile.
Citește și: Noi zile libere pentru bugetari în 2023. Mai multe punți anul viitor
„Avem o veste extraordinară. Alexia a avut azi (n.r. – vineri) ultima operaţie, iar mâine va fi externată din spitalul nostru. Doar degetele mâinii drepte le poate mişca, în flexie. Dar cu siguranţă acest copil va recupera şi celelalte funcţii motorii la mâna dreaptă şi mâna stângă. Într-un interval de 8-12 luni apreciem că acest copil va recupera mare parte din funcțiile motorii ale mâinilor”, a declarat Sidonia Susanu.
Alexia este una dintre cele 35 de persoane care se aflau într-un autocar cu artiști care, în noaptea de 16 spre 17 decembrie, se deplasa de la Botoșani spre un festival din Ialomița. La intrarea în municipiul Pașcani, autovehiculul s-a răsturnat, iar 25 de persoane, dintre care 12 minori, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit unui sondaj IRES, 51% dintre români consideră că anul 2023 va unul mai prost ca 2022. Doar 24% sunt de părere ca acest an va fi unul mai bun.