Președintele interimar la Senatului alături de senatorul PNL George Scarlat se află în aceste zile într-o vizită de lucru în Austria pentru a discuta despre aderarea României la spațiul Schengen, potrivit unui comunicat de presă transmis de Senat.
Potrivit sursei citate, cei doi oficiali români au avut o întrevedere cu președintele Consiliului Federal al Republicii Austria, Korinna Schumann. Aceștia au discutat despre consolidarea relațiilor româno-austriece, avansarea agendei bilaterale și intensificarea cooperării la nivel regional și european.
Ulterior, Alina Gorghiu și George Scarlat au avut o întâlnire cu președintele Grupului de Prietenie Austria – România şi Bulgaria din Parlamentul austriac, Harald Troch. La întrevedere a participat și deputata Elisabeth Götze din partea Partidului Verzilor.
Cei doi parlamentari austrieci și-au exprimat „disponibilitatea de a se implica politic la nivelul partidelor din care fac parte în vederea clarificării pozițiilor interne privind aderarea României la spațiul Schengen, menționând că aceasta aduce beneficii ambelor părți și este important să se producă conform calendarului”.
Vă reamintim că senatorul George Scarlat este președintele Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală din Senat.
Citește și: Taxele și impozitele locale din Tecuci NU vor fi majorate în 2023
Ministrul austriac de interne se opune aderării României la Schengen
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a făcut vineri o nouă declarație prin care a respins intrarea României și Bulgariei la spațiul Schengen.
„Pentru noi, decizia se aplică faptul că noi credem că are sens să includem Croația și să nu includem Bulgaria și România acum. Este important (în cazul sistemului de azil – n.red.) ca trei aspecte de bază să funcționeze: protecția frontierelor externe, refuzurile de primire și distribuția celor care cer azil. Adevărul este că multe lucruri nu funcționează în aceste domenii. Și de aceea trebuie să continuăm să lucrăm și să luptăm”, a declarat oficialul austriac când a fost întrebat de ziarul Kurier despre posibilul veto al Austriei împotriva aderării la Schengen a României și Bulgariei.