Ministerul de interne din Austria a anunțat în mod oficial finalizarea negocierilor pentru elaborarea unui text juridic obligatoriu privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen aeriean.
Condițiile impuse de Viena au fost incluse în documentul cu caracter juridic obligatoriu, mai exact: creșterea operațiunilor Frontex în Bulgaria și România, bani de la Comisia Europeană pentru o protecție mai bună a frontierelor externe pentru cele două țări, consolidarea controalelor la frontiere terestre și acceptarea solicitanților de azil din Austria.
Documentul a fost trimis încă de vineri seară președinției spaniole a Consiliului UE. Urmează că președinția Consiliului UE și Comisia Europeană să pună în aplicare din punct de vedere juridic acordul Schengen Air al României și Bulgariei.
Cea mai apropiată dată la care România și Bulgaria vor adera la spațiul Schengen air este luna martie a anului 2024.
Citește și: Ce avantaje aduce românilor aderarea la spațiul Schengen
Austria a confirmat oficial acordul pentru aderarea României la Schengen. Reacțiile politicienilor
Președintele României a făcut primele declarații după confirmarea acordului pentru aderarea României la spațiul Schengen aerian. Klaus Iohannis susține că este în beneficiul românilor această aderare și a felicitat toate instituțiile implicate în negocieri.
„Decizia privind intrarea în Spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024 este un prim pas important pe care l-am făcut astăzi”, spune Iohannis. „Acest rezultat pozitiv de etapă se datorează implicării active a tuturor instituțiilor cu atribuții în materie, mai ales Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Externe”, a subliniat acesta.
Șeful statului a precizat că este prioritar ca România să aplice integral acquis-ul Schengen și prin eliminarea controalelor la frontierele terestre, nu doar la cele aeriene și maritime.
O reacție a venit și de la premierul României, Marcel Ciolacu a precizat că din luna martie controalele la granițele aeriene și maritime se vor elimina în mod oficial.
„Am promis, am făcut! Acum este oficial: din martie, se ridică graniţele aeriene şi maritime şi vom putea emite vize Schengen. După 13 ani de eşecuri şi umilinţe, acest Guvern a pornit un proces care de astăzi este ireversibil. Anul viitor vom continua eforturile pentru a închide definitiv acest proces!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.