Candidatura președintelui PNL la alegerile prezidențiale intră în linie dreaptă. Nicolae Ciucă a fost votat, joi, în unanimitate, de către Biroul Politic Național drept candidatul PNL la Cotroceni. Pasul următor este ca decizia luată de liberali să fie aprobată de Consiliul Național de pe 15 septembrie.
Nicolae Ciucă a anunțat că a fost desemnat candidatul PNL la alegerile prezidențiale după ședința de la Palatul Parlamentului: „Biroul Politic Naţional în şedinţa de astăzi şi-a desemnat candidatul care va intra spre aprobare în Consiliul Naţional. Eu voi fi cel care voi candida la Preşedinţia României. Le mulţumesc tuturor colegilor mei pentru încredere şi am convingerea că doar împreună cu dumnealor, doar împreună cu toţi membrii PNL vom reuşi să intrăm în turul doi şi vom reuşi să câştigăm alegerile prezidenţiale”
Candidatura lui Ciucă la prezidențiale, în linie dreaptă. Ulterior, șeful PNL a anunțat decizia și printr-o postare pe Facebook. Nicolae Ciucă susține că România are nevoie de un președinte care să aibă valorile dorite de români, cum ar fi respect, devotament și responsabilitate.
„Mă onorează decizia Biroului Politic Național prin care am fost desemnat, în unanimitate, candidatul PNL pentru alegerile prezidențiale. Intru în această competiție bazându-mă pe singurul sondaj real: votul românilor la alegerile din 9 iunie.
Ambele runde de alegeri de la sfârșitul anului sunt cruciale pentru viitorul țării. Așa cum am mai spus, România are nevoie de un președinte care să întruchipeze valorile pe care românii le respectă și le așteaptă de la conducătorii lor: respect pentru educație, pentru litera legii, devotament față de familie și un caracter format prin ani de muncă și responsabilitate. Adică un șef de stat care să asigure securitatea și stabilitatea de care țara are nevoie, să fie responsabil în acțiunile sale și care să fie un președinte al tuturor românilor”, a postat Nicolae Ciucă pe Facebook.