Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” au de astăzi, 6 februarie, o cantină modernă cu prețuri modice. Investiția se ridică la suma de 1,5 milioane de euro, din fonduri proprii ale universității.
Cantina nu este disponibilă doar pentru studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos”, aici pot servi masa și profesorii sau alte persoane din exterior.
Reprezentanții universității au insistat și reușit să păstreze prețul unui meniu complet la nivelul anului din 2019. Cele mai multe alimente folosite în prepararea bucatelor sunt achiziționate de la producătorii locali din Galați sau Brăila.
„Prețul cel mai jos este pentru studenți, care au 30 la sută reducere față de cost, 20 la sută reducere au angajații universității, iar cei care vin din exterior plătesc meniu întreg. Un meniu cu două feluri bune ajunge undeva între 12-15 lei preț întreg. Suntem singura universitate din România care a păstrat prețul din 2019 pentru studenți. (…) Între timp, prețul alimentelor a crescut între 50-75 la sută, față de 2020. Este o creștere spectaculoasă”, a declarat prof.dr. Puiu Georgescu, rectorul Universității Dunărea de Jos Galați, potrivit Adevărul.
Cantina are o capacitate de 180 de locuri și poate oferi zilnic aproximativ 2.500 de porții de mâncare.
Citește și: O altă premieră în Galați. Sistem care simulează efectele șofatului sub influența drogurilor sau alcoolului
Meniul cantinei din cadrul Universității „Dunărea de Jos”
Gălățenii pot plăti pentru o masă complete sume modice. Potrivit meniului afișat, o ciorbă de pasăre costă 8,71 de lei, în timp ce o supă de găluște doar 3,64 de lei. Pentru felul doi o saramură de pulpe de pui costă 11,44 de lei, ficăței sote doar 5,07 lei, ceafă de porc la tavă -5,72 de lei, șnițel de pui -5,59 de lei și un piept de pui la grătar 6,76 de lei.
Garniturile pornesc de la 1,30 de lei pentru un pilaf, 2,47 pentru piure, 4,68 de lei pentru cartofi țărănești cu afumătură, 4,81 pentru o porție de mămăligă cu brânză și smântână și 4,94 de lei pentru varză la cuptor.
Prețurile pentru un desert sunt: 6,26 de lei o tartă cu fructe, 5,98 de lei pentru o un cremșnit, o prăjitură Boema costă 6,89 de lei, o amandină 6,89 și un tiramisu 8,06 lei.
