Alegerile prezidențiale sunt la trei luni distanță și deși nu s-a anunțat în cursă niciun candidat, câteva nume sunt deja vehiculate în spațiul public. Dar până la lansarea de candidaturi, cei care își doresc să devină viitorul președinte al României au început să se bată în lansare de cărți. Ideea a fost preluată de la nimeni altcineva decât de la actualul președinte în funcție, Klaus Iohannis.
În 2015, la un de când a fost numite președinte al României, Klaus Iohannis și-a lansat cartea în cadrul BookFest. Cartea prezenta cum a trăit acesta principalele momente ale campaniei prezidențiale din 2014, dar și primele zile ale mandatului său. Ideea lui Klaus Iohannis, pe care acesta chiar o consideră „de succes” a fost preluată și de doritorii funcției pe care acesta o deține în prezent. Doar că au schimbat ceva, își lansează cartea înainte de alegerile prezidențiale, un fel de campanie ascunsă.
Primul care și-a lansat cartea a fost Mircea Geoană, actual secretar general adjunct al NATO. După cum chiar spune acesta, a ales să își lanseze cartea cu un an înainte de alegeri tocmai pentru a nu influența cumva scrutinul din acest an. Geoană a negat întotdeauna că lansarea cărții reprezintă totuși o campanie electorală ascunsă, deși numele pe care l-a ales este unul sugestiv: „Bătălia pentru viitorul României”.
„Nu este nimic de-a face în carte sau în intențiile mele cu politica, ci încercarea patriotică să impulsionăm conversația despre viitorul României. Atâta tot”, a explicat Mircea Geoană la lansarea propriei sale cărți.
O carte a lansat și actualul președinte al PNL, cel care pare că își dorește să-i ia locul președintelui Iohannis. Nicolae Ciucă a anunțat că va lansa o carte, numită „Un ostaș în slujba țării”, chiar în luna iunie când partidele din Coaliție vor decide cum vor merge la alegerile prezidențiale, împreună sau separat. Cu toate acestea, șeful PNL leagă lansarea cărții de o campanie ascunsă și susține că este „doar o carte”. Ba mai mult, întrebat dacă s-a inspirat de la actualul șef de stat, acesta spune că „ne inspirăm din orice poate fi de folos”.
Prin lansarea cărții sale, Nicolae Ciucă a reușit să fenteze și regulile impuse într-o campanie electorală. Acesta a înlocuit afișele PNL pentru alegerile locale cu noi afișe în care își promovează cartea și în mod indirect și pe el. Ideea a fost criticată de AUR Timișoara, care a depus o sesizare la BEC Timișioara în acest sens și care a primit și dreptate. Astfel, Ciucă a rămas fără panourile sale în județul Timișoara.
Cu câțiva ani înainte celor prezentanți anterior și-a lansat și liderul AUR o carte. Mai exact, George Simion, în anul 2015, și-a lansat cartea numită „Cum l-am cunoscut pe Klaus Iohannis, Dan Barna, Traian Băsescu și Ion Iliescu”. Cartea scrisă de acesta era adresată clasei politice de la acea vreme