Ministrul Energiei ar fi propus în ședința coaliție de guvernare de miercuri, 10 august, scăderea plafonului de compensare a prețului la energie electrică pentru populație, conform unor surse din Guvern.
Ce se va întâmpla cu prețul energiei electrice? În prezent, consumul casnic până la care este compensat prețul la energie este de 300 de kWh/h lună, însă Virgil Popescu a propus ca plafonul să fie scăzut până la 250 de kWh/lună.
Citește și: Ministrul Sănătății introduce panică în populație. Rafila îndeamnă populația să ridice pastilele de iod
Solicitarea ministrului energiei a venit în contextul în care acesta susține că este nevoie de o scădere a presiunii pe bugetul de stat. Ministerul Finanțelor a respins propunerea ministrului liberal, iar sumele necesare pentru compensarea prețului la curent electric rămân cele prevăzute în rectificarea bugetară. Cu toate acestea, Virgil Popescu ar dori o soluție asemănătoare și pentru prețul gazelor.
Discuțiile pe această temă vor fi reluate săptămâna viitoare, în ședința de coaliție, iar membrii PSD se vor baza pe propunerile pe care le-au stabilit în interiorul partidului. Cum ar fi revenirea la sistemul reglementat al prețului energiei electrice.
Citește și: Președintele ANPC face apel pe Youtube la marii retaileri să cumpere marfa producătorilor locali
Ce se va întâmpla cu prețul energiei electrice? PSD pregătește trei scenarii pentru toamna aceasta în ceea ce privește energia electrică. Unul dintre scenarii este decuplarea prețului consumatorilor casnici de la prețul general al energiei electrice.