Președintele PSD s-a întors duminică seară dintr-o minivacanță în Dubai, pe care a petrecut-o alături mai mulți membri PSD printre care Sorin Grindeanu, Alfred Simonis și Laura Vicol. Potrivit G4Media, aceștia au zburat cu o linie low cost, la economy.
Marcel Ciolacu a fost prezent joi dimineața la parada militară cu ocazia zilei de 1 decembrie, însă a lipsit de la recepția oficială de la Palatul Cotroceni.
Citește și: Președintele Senatului și George Scarlat, vizită de lucru în Austria pentru susținerea aderării la Schengen
Excursia membrilor de elită a PSD pare că este ținută secret, deoarece aceștia nu au răspuns întrebărilor legate de acest subiect adresate de jurnaliștii de la G4. Ministrul Sănătății este singurul care a răspuns pe acest subiect, explicând pentru Digi24 că motivul absenței a fost cu siguranță unul „extrem de serios”.
„Nu știu din ce motive nu a fost dl președinte Ciolacu, probabil că a avut un motiv extrem de serios. Vă asigur că nu are niciun fel de altă conotație, care… am auzit și eu că a fost legată de absență, legată de dorința de a nu participa. Dl Ciolacu este extrem de atent și responsabil în ceea ce privește participarea la astfel de evenimente”, a spus Rafila.
„Dimineață a fost prezent, în ciuda condițiilor atmosferice foarte dure – și eu am fost de dimineață – la parada militară și cu siguranță a avut o problemă care nu i-a permis să participe”, a explicat ministrul Sănătății, citat de Digi24.ro