Șefii Coaliției au anunțat luni seară, în urma unei ședințe care a durat peste 3 ore, că au clarificat toate aspectele legate de legea pensiilor, inclusiv găsirea unei surse de finanțare pentru a putea fi plătite acestea.
Noul proiect de lege va fi trimis astfel în Parlament, mai exact mâine, 14 noiembrie, când va trece de prima Cameră – Senatul. Ulterior, miercuri, 15 noiembrie, legea ar urma să treacă și de camera decizională, Camera Deputaților.
„Toate aspectele legate de Legea pensiilor, inclusiv cele privitoare la sursele de finanțare, au fost clarificate în ședința Coaliției din această după-amiază. Prin urmare, Legea intră în line dreaptă în Parlament, fiind susținută de întreaga Coaliție”, a anunțat Marcel Ciolacu, într-o postare publicată pe Facebook.
Un mesaj asemănător a fost transmis și de președintele PNL, Nicolae Ciucă, care susține că „au fost clarificate toate elementele legate de sustenabilitatea finanțării măsurilor cuprinse în noua lege a pensiilor”.
Citește și: Liberalul Rareș Bogdan a mers la piața cu un ceas de 30.000 de euro: Asta e problema românilor?
De asemenea, cei doi lideri ai Coaliției susțin că vor depune împreună un proiect de lege privind combaterea evaziunii fiscale: „Totodată, am decis ca, împreună cu domnul președinte Ciucă, să depunem cât mai repede un proiect pentru combaterea evaziunii fiscale și creșterea încasărilor la buget. Îi asigur pe pensionari că ne vom ține de cuvânt! Pensiile vor fi indexate, iar inechitățile eliminate prin recalculare”, a adăugat Ciolacu.
Luni, cele două partide s-au certat prin declarații publice privind sursa de finanțare pentru majorarea pensiilor românilor. PNL prin vocea lui Rareș Bogdan anunța posibilitatea ca partidul să rupă Coaliția cu PSD dacă social democrații vor mări taxe și impozite pentru strângerea de fonduri. Însă, surprinzător a fost faptul că o părerea asemănătoarea cu cea a PSD a avut și ministrul libera al Finanțelor, care nu a exclus majorarea taxelor și impozitelor.