Sorin Grindeanu a afectat la începutul acestei săptămâni o inspecție pe șantierul podului peste Dunăre, cel mai important obiectiv de infrastructură din România ultimelor trei decenii. În urma vizitei ministrului, constructorul s-a angajat ca obiectivul să fie gata în decembrie 2022.
„Am verificat șantierul Podului suspendat dintre Brăila și Tulcea. Reprezentantul constructorului italian (din Asocierea nipono-italiană) a prezentat un nou grafic al lucrărilor cu angajamente publice ferme: pe pod și pe drumurile de acces se va circula de la sfârșitul acestui an, iar, în vara anului viitor, întregul proiect va fi finalizat (varianta spre Jijila și descărcarea în Drumul Expres Galați- Brăila)”, a declarat ministrul Grindeanu.
Controversa Podului de peste Dunăre. Mai mult decât atât, pe pagina sa de Facebook, Grindeanu a transmis că „Antreprenorii serioși ne sunt parteneri în acest efort și îi tratăm onest. Însă nu tolerăm constructori care nu își respectă obligațiile! În cazul acestora vom decide cele mai dure măsuri legal posibile”.
Rămâne de văzut, însă, când va fi finalizat podul peste Dunăre și drumurile dimprejurul acestuia. Vă reamintim că ultima oară, constructorul a cerut termen de finalizare anul 2025.
Citește și: Credite pentru studenți și familiile tinere. Se pot obține până la 50.000 de lei pentru studenți
Fără taxă pe pod în primii cinci ani
Ministrul Transporturilor a anunțat faptul că șoferii care vor circula gratuit pe Podul Suspendat peste Dunăre, în primii cinci de la inaugurare, conform contractului de finanțare europeană.
„Eu știu că primii cinci ani este gratis. Conform procedurilor fiind vorba despre o finanțare europeană”, a declarat Grindeanu, în cadrul unei conferințe de presă.