Derapaj al unui deputat AUR chiar de la tribuna Parlamentului. Cosmin Corendea susține că „anumite doamne au fost favorizate” și că întreaga țară știe foarte bine „cum au ajuns în anumite fotolii”. Declarația deputatului AUR vine în contextul în care George Simion a amenințat că va da afară jumătate de milion de bugetari, dacă va ajunge la Palatul Cotroceni.

Mai exact, Cosmin Corendea sugerează că femeile care lucrează la stat au reușit să ajungă în funcții publice prin metode îndoielnice și aceastea ar trebui îndepărtate.
„Eu am spus că sunt anumiți oameni care au fost numiți politic în funcții publice, care beneficiază de un salariu de la stat stând. Sunt anumite doamne care știm foarte bine cum au ajuns în anumite fotolii. Anumite doamne au fost favorizate, să spunem așa. Toate aceste lucruri le știe o țară întreagă”, a declarat Cosmin Corendea de la tribuna Parlamentului.
Derapaj în plenul Parlamentului. Vă reamintim că George Simion a anunțat că va da afara 500.000 de bugetari dacă va ajunge președinte al României, pentru a ajunge din nou la un număr de 800.000 de bugetari.
„Nu vorbim despre profesori, nu vorbim de cadre medicale, avem deficit la pompieri, la polițiști, la militari. Vorbim de faptul că la începutul anilor 2000 erau 800.000 de angajați în sectorul de stat și acum sunt 1.300.000. Ar trebui să ajungem înapoi la 800.000, pentru că în acești 25 de ani noi beneficiem de tehnologie, de digitalizare și putem să profităm de progresul tehnic”, a mai explicat el.
Acesta a punctat că se va ajunge la numărul de 800.000 de bugetari abia în cinci, prin programul de guvernare pe care îl propune AUR: „Dar vreau să nu alarmăm pe cineva spunând că a doua zi se va întâmpla acest lucru. Pe parcursul a 5 ani, noi avem un program de guvernare care prevede reducerea cu două treimi a instituțiilor locale și centrale. E un plan radical”, preciza Simion.