Ministrul Transporturilor a declarat, vineri, 29 iulie, că lucrările la Drumul Expres Brăila-Galați se vor termina la sfârșitul anului viitor.
Drumul Expres Brăila-Galați va fi gata în 2023. Sorin Grindeanu s-a aflat vineri într-o vizită pe șantierul Pasajului de la Drajna, unde a declarat faptul că „Drumul Expres Brăila – Galați, din discuțiile cu constructorul, va fi gata la sfârșitul anului viitor”.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat pe 15 aprilie 2021 contractul pentru ”proiectarea și execuția Drumul Expres Brăila-Galați” cu asocierea SA & PE Construct-Spedition UMB- Tehnostrade. Valoarea contractului este de 371,42 milioane de lei, fără TVA. Sursa de finanțare este din fonduri europene nerambursabile.
Citește și: Scandal la Garda de Mediu Galați! Comisarul șef Dănăilă și comisarul Tudorache au ajuns la spital
Drumul Expres Brăila-Galați va fi gata în 2023. Durata contractului este de 34 luni, din care 10 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție este de 120 de luni. Proiectul tehnic de execuție a fost avizat în cadrul CTE al CNAIR în noiembrie 2021.
Autorizația de construire pentru prima etapă, aproximativ șapte kilometri, a fost emisă în data de 24 decembrie 2021. Stadiul lucrărilor pe acest șantier este în prezent de 30%. Termenul pentru finalizarea lucrărilor menționat pe site-ul CNAIR este luna mai 2024.