ESTE OFICIAL! România urmează să intre în spațiul Schengen începând din luna martie a anului viitor, potrivit premierul Marcel Ciolacu. Aderarea la spațiul european fără frontiere era unul dintre cele mai mari obiective ale României din ultimii 13 ani.
Aderarea României a fost blocată de către Austria în luna decembrie a anului trecut, atunci când singura țară care a intrat în spațiul Schengen a fost Croația. Negocierile cu Austria, dar și cu Olanda (țară care s-a opus aderării Bulgariei la Schengen, țară cu care România se afla la pachet) au durat un an de zile. După negocieri dure și îndelungate care au fost purtate la nivel înalt, fiind incluși chiar și oficiali americani, România și Bulgaria vor intra în spațiul fără frontiere din martie 2024.
Este de precizat că aderarea la spațiul Schengen se va face în etape, întâi se va intra pe cale aeriană și maritimă, urmând ca în anul 2024 să se negocieze și aderarea pe cale terestră.
„După 13 ani, în sfârșit România va intra în Schengen! Avem acord politic în această privință! Din martie anul viitor, românii vor beneficia de avantajele spațiului Schengen pe cale aeriană și maritimă. Implicit, Portul Constanța își va crește exponențial importanța. De asemenea, sunt convins că în 2024 vom închide negocierile și pentru frontiera terestră. La acest proiect național s-a muncit extrem de mult. Le mulțumesc tuturor celor implicați și în mod special colegilor mei din acest Guvern care au continuat demersurile chiar dacă anul trecut ușa Schengen părea complet închisă”, a transmis Marcel Cioacu pe Facebook.
Citește și: Aleșii vor să fie păziți de o firmă de securitate în Parlament
Potrivit unor surse, proiectul care face referire la aderarea maritimă și aeriană a României și Bulgariei este în prezent analizat de autoritățile din Austria, urmând să fie făcute observații pe marginea acestuia. Însă, nu există informații care să arată că Austria va avea obiecții și de această dată.
Anunțul aderării României la spațiul Schengen a fost făcut și de ministerul de Interne, instituția care a negociat intrarea în tot acest timp. MAI a anunțat că a ajuns la un acord politic cu ministerele din Austria și Bulgaria pentru extinderea spațiului Schengen cu România și Bulgaria cu frontierele aeriene și maritime începând cu martie 2024.