Farmaciile s-ar putea găsi mai greu, dacă parlamentarii vor adopta un proiect de lege care se află în acest moment în dezbatere la Senat. Inițiativa prevede ca acestea să poată fi amplasate la cel puțin 500 de metri una de alta.
Potrivit expunerii de motive, regula ar urma să se aplice atât în mediul urban, cât și în cel rural. Numărul de farmacii va fi determinat de numărul de locuitori din zona respectivă.
Citește și: Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă. Ce înseamnă asta
Farmaciile s-ar putea găsi mai greu. Mai mult decât atât, proiectul mai prevede ca farmaciile să funcționeze nu doar pe baza autorizației emise de Ministerul Sănătății, așa cum e acum, ci și a avizului de funcționare acordat de Colegiul Farmaciștilor din România.
Proiectul de lege se află în acest moment în dezbatere la Senat, urmând să ajungă ulterior și la Camera Deputaților. Acesta aparține social democraților, mai exact a deputatei Laura Vicol, care susține că ideea i-a fost propusă de cetățenii care se plâng de numărul mare de farmacii amplasate mai ales în zona piețelor și mall-urilor.