Fermierii au blocat vama Calafat. Vama Calafat a fost blocată din nou, pentru a treia zi consecutiv, de protestul fermierilor și transportatorilor. Zeci de tractoare și camioane au blocat punctul de trecere al frontierei cu Bulgaria. Aceștia și-au lăsat utilajele în vamă și au plecat acasă.
Decizia de a lăsa utilajele în vamă reprezintă un alt semn de protest, potrivit fermierilor. Aceștia se vor întoarce duminică dimineață după autovehicule și speră că lucrurile se vor schimba după negocierile care au început la ora 18:00 la Ministerul Transporturilor.
Citește și: Val de gripă în România. Zece persoane și-au pierdut viața în ultima săptămână
Ce s-a discutat la ministerul Agriculturii
Dănuț Andruș, unul dintre liderii care a fost prezent la întâlnirea de la ministerul Agriculturii, susține că mai multe solicitări ale fermierilor au fost acceptate. Printre acestea se numără inclusiv amânarea ratelor. O altă măsură ar fi compensarea în cuantum de 100 de euro la hectare pentru culturile din toamna anului 2022. Cu toate acestea, acesta a anunțat că protestele vor continua deoarece sunt mai multe revendicări care țin de alte ministere.
Însă, ministrul Agriculturii susține că din punctul de vedere al ministerului protestul este unul închis. De asemenea, Florin Barbu a anunțat că discuţiile de la Ministerul Agriculturii cu delegaţia fermierilor s-au finalizat cu încheierea unui proces verbal, toate cele scrise fiind asumate de minister.
Întâlnirile au început la ora 12:00, la Ministerul Agriculturii, şi urmau să continue la 13:00 la Ministerul Transporturilor, la 14:00 la Autoritatea pentru Servicii Financiare şi la 15:00 la Ministerul Finanţelor. Însă, întâlnirea de la Ministerul Transporturilor s-a amânat pentru ora 18:00.