Fotbaliștii de la Oțelul Galați se află în aceste zile în cantonament în Turcia, în Antalya. Reprezentanții clubului gălățean au transmis un mesaj în urma producerii cutremurului cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter.
Potrivit mesajului publicat pe Facebook, delegația clubului din cantonamentul din Antalya „este în siguranță”. Urmele seismului au fost resimțite și în această regiune, însă nu la aceeași intensitate ca în restul țării.
„Undele seismului au fost resimțite și în zona în care se află lotul oțelar, însă pregătirea echipei nu va avea de suferit și va continua confom programului stabilit, cu meciul amical de astăzi, în compania formației FK Olympic Tashkent, din prima ligă din Uzbekistan, partida ce va avea loc cu începere de la ora locală 16:00 (15:00 ROU)”, au precizat reprezentanții clubului Oțelul Galați.
Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade s-a produs în Turcia, la granița cu Siria, în noaptea trecută. De la producerea acestuia și până în prezent au avut loc peste 100 de replici, dintre care cea mai mare produsă în jurul orei 12:00 (ora României), de 7,4 grade pe scara Richter.
Ultimul bilanț indică peste 1,200 de persoane decedate și alte mii de persoane rănite în Turcia și în provinciile din nord-vestul Siriei. De asemenea, peste 3.000 de clădiri s-au prăbușit în Turcia în urma cutremurului.
Citește și: Scene devastatoare în Turcia în urma cutremurului de 7,8 grade, urmat de 42 de replici
România trimite ajutor Turciei
În cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, convocat astăzi la propunerea DSU, s-a decis trimiterea în Turcia a unui echipaj RO-USAR, cu personal specializat de intervenție în astfel de situații din cadrul IGSU.
”Sprijinul oferit de statul român a fost acceptat de autoritățile turce, precizând, totodată, că echipele de salvatori ale IGSU, împreună cu echipa medicală SMURD București (parte integrantă a INSARAG), alături de personalul Forțelor Aeriene Române din cadrul MAPN, sunt deja pregătite pentru desfășurarea acestei misiuni de sprijin. Precizăm faptul că sprijinul se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Turcia prin Mecanismul European de Protecție Civilă. România continuă să-și onoreze angajamentele internaționale, rămânând un partener solidar statelor care se confruntă cu situații majore de urgență”, se arată într-un comunicat al Guvernului României.
спорт бизнес онлайн https://sport-bk.by .
Does your website have a contact page? I’m having a tough time locating it but, I’d like to shoot you an email.
I’ve got some ideas for your blog you might be interested in hearing.
Either way, great site and I look forward to seeing it expand over time.