După ce legumicultorii din județele Arad, Bacău, Călărași și Mehedinți au fost primii pentru care MADR a achitat cererile de plată depuse în cadrul Programului Tomata, săptămâna aceasta deconturile pentru alte zece județe au ajuns la minister.
Galațiul are cei mai mulți solicitanți în cadrul Programului Tomata. În prima tranșă au fost achitați 7.065.030 lei către 476 de beneficiari, în a doua tranșă primindu-se cereri de plată de la un numar de 4388 beneficiari în valoare de 66.256.920 lei.
Așa cum a prezentat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pe pagina sa oficială de Facebook, numărul cererilor transmise pentru decontare a crescut considerabil.
Citește și: Gest nobil al primarului din Cerțești! Toată cultura de porumb donată crescătorilor de animale
Galațiul conduce detașat la numărul de cereri de plată înregistrate
Cele zece județe care au transmis către MADR deconturile în vederea efectuării plății sunt: Alba, Argeș, Constanța, Dâmbovița, Galați, Mureș, Neamț, Vâlcea, Vrancea, Ilfov, dintre acestea Galațiul conducând clasamentul cu cele mai multe cereri înregistrate: 3551 de solicitanți.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigură legumicultorii că se vor achita cererile de plată și pentru restul solicitanților înscriși în Program pe măsură ce se vor primi dosarele aferente celorlalte județe.