Doar șase județe din țară, printre care și Galați, au fost alese la nivel național să facă parte din Programul Tranziție Justă, dedicat atenuării impactului socio-economic al tranziției la neutralitatea climatică.
Autoritățile locale județene au semnat joi, 15 decembrie, o declarație comună de colaborare cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. Bugetul aprobat de către Comisia Europeană se ridică la suma de 2,5 miliarde de euro, dintre care 387,58 de milioane vor ajunge la Galați.
Galațiul unul dintre puținele județe alese să facă parte din Programul Tranziție Justă. Cea mai mare parte din suma de 387,58 de milioane de euro vor merge către dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului (53%), investiții în energie verde și mobilitate nepoluantă (22%) și sprijinirea tranziției forței de muncă (11%).
Citește și: Ministrul Sănătății, la Galați: Este nevoie de un spital nou
În urma implementării programului se vor regăsi în județ următoarele: 490 întreprinderi nou înființate, 1.941 locuri de muncă create în entitățile care beneficiază de sprijin, 2.800 gospodării sprijinite pentru a dobândi statului de prosumator, 937 întreprinderi care vor putea beneficia de sprijin, 4.078 șomeri care vor putea beneficia de sprijin, 39 MW capacitatea de producție suplimentară pentru energie din surse regenerabile.
Galațiul unul dintre puținele județe alese să facă parte din Programul Tranziție Justă. Restul județelor alese să facă parte din Programul Tranziție Justă sunt Gorj, Hunedoara, Dolj, Prahova și Mureș. Acestea vor putea accesa suplimentar cel puțin 1,8 miliarde de euro prin alte programe din 2021-2027, cum sunt programul Sănătate, programul Educație și Ocupare și programul Incluziune și Demnitate Socială.