Directorul ANIF Galați, Pîrvu Sorin Adrian, continuă cu actele caritabile și a marcat începutul postului donând alimente de bază cantinei Căminului pentru persoane vârstnice Ștefan cel mare și Sfânt din Galați.
Ajutorul oferit de directorul instituției galățene a constat în pungi de orez, făină albă, mălai, suc de portocale, spaghete, ulei, mazăre, fasole, oțet, sare, zahăr sau suc de roșii. Toate alimentele fiind necesare hrănirii celor aproximativ 60 de vârstnici ce sunt beneficiari ai căminului.
„Am început prima zi din Postul Bucuriei alături de bunicii noștri, cazați la Căminul pentru persoane vârstnice „Ștefan cel mare și Sfânt” din Galați. Cu toții știm că nu poate exista Crăciunul fără pregătirile ce se fac în casele și în sufletele noastre, iar bucuria va fi deplină dacă o vom împărți cu ceilalți”, a transmis Pîrvu Sorin Adrian, într-o postare pe Facebook.
Citește și: În ce stadiu sunt lucrările la Drumul Expres Brăila-Galați. Când ar putea fi gata
Directorul ANIF nu este la prima acțiune caritabilă. De-a lungul timpului acesta a organizat alături de mai multe persoane apropiate mai multe evenimente, numite „Seara Faptelor Bune”, unde au fost strânse sume de bani pentru diferite cazuri sociale din județul Galați.
De asemenea, acesta a reacționat și la cazul unei familii din comuna Șendreni, care în urma unui incendiu a rămas fără o casă deasupra capului. Astfel, de câteva luni, acesta, alături de mai multe persoane, au construit de la zero o casă pentru o familie.
Totodată, Pîrvu Sorin Adrian organizează în fiecare an acțiuni de donare alimente sau rechizite pentru gălățeni în preajma începutului de an școlar sau al sărbătorilor de iarnă.