Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență prin care elimină mult cunoscuta „taxă pe boală” pentru mai multe categorii de persoane aflate în concediu medical.
În noul act normativ se prevede că mamele cu copii bolnavi sau cele aflate în situații de risc maternal, gravidele, cele aflate în concedii maternitate, pacienții cu afecțiuni oncologice și îngrijitorii lor, persoanele care suferă de afecțiuni grave (HIV/SIDA, TBC) sau cardiovasculare, pacienții cu arsuri grave și urgențele medico-chirurgicale vor fi scutiți de la plata contribuției sociale pentru indemnizațiile de concediu medical.
„Această ordonanţă a fost repusă în discuţie astăzi pentru că a fost amendată pentru a introduce şi o serie de scutiri de la plata cotizaţiei asigurărilor de sănătate în indemnizaţiile concediilor medicale pentru anumite categorii de pacienţi şi a fost nevoie de o revenire pentru a elimina orice interpretare laxă sau neclară a deciziilor pe care Executivul le intenţionează. Mai precis, principiul care a stat la baza acestui amendament este următorul: pentru bolile obişnuite, această taxă de sănătate se va plăti pentru indemnizaţia de concediu medical, dar pentru o altă serie de concedii medicale, pentru alte afecţiuni ea va fi scutită”, a precizat Mihai Constantin la finalul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.
Citește și: Încep lucrările la parcul de la Turnul TV
Purtătorul de Cuvânt al Guvernul a explicat și criteriile în baza cărora se aplică scutirile de la plata taxei de sănătate la concediile medicale.
„Boală obişnuită înseamnă un indice 01 la concediul medical. Pentru aceste tipuri de concedii medicale, pentru afecţiunile care se încadrează la indicele 01 cotizaţia de sănătate pentru indemnizaţia de concediu medical se va plăti; pentru toate celelalte, însă, ea nu se va plăti. Şi aici intră categoriile despre care presa a comunicat cu îngrijorare şi anumite asociaţii de pacienţi. Sunt exceptate, aşadar, de la plata acestei cotizaţii toate bolile grave aduse în spaţiul public, bolile oncologice, TBC, HIV/SIDA, mari arşi, urgenţele medicale şi o întreagă categorie. Ele se găsesc pe spatele oricărei fişe de concediu medical”, a adăugat acesta.
De asemenea, acesta a explicat că noțiunea de boală obișnuită reprezintă „codul de indemnizație 01 prevăzut în ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr.1192/2020”.