Premierul a afirmat, în timpul ședinței de Guvern, că începând de mâine, 1 februarie, începe distribuirea tichetelor pentru plata facturilor la energie. Ministrul Proiectelor Europene susține că, în cazul în care Ordonanța va fi aprobată, plățile online vor putea fi făcute pentru a achita facturile la furnizorii de energie.
„Începând de mâine, începe programul de distribuire a tichetelor pentru plata facturilor la energie. Aş dori să subliniez că astăzi avem o OUG prin care asigurăm implementarea sistemului de plăţi electronice”, a spus premierul Ciucă în deschiderea şedinţei de Guvern.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că cardurile vor ajunge la beneficiari în perioada 1-28 februarie și se vor putea efectua plățile începând cu 1 martie.
Persoanele care își păstrează calitatea de beneficiari vor putea utiliza cardul și pentru cea de-a doua tranșă, care va intra în luna septembrie. Serviciile care se pot plăti sunt: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire. De asemenea, se pot achita facturile curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului.
Citește și: Prioritățile partidelor din Coaliție. Ședințe importante la PNL și PSD
Cardul de energie va fi livrat de către Poșta Română, la domiciliul beneficiarului, iar sprijinul se acordă o singură dată per loc de consum. Pe card sunt scrise numele tuturor beneficiarilor care au aceeași adresă de domiciliu.
În ceea ce priveşte actele necesare pentru plată, sunt necesare cardul de energie (primit prin Poşta Română), actul de identitate al beneficiarului (sau document de împuternicire şi actul de identitate al împuternicitului), factura (curentă sau restantă) ori alt document justificativ (înştiinţare de plată din partea furnizorului sau certificat de validare a datoriei din partea asociaţiei de proprietari/locatari, în cazul plăţii încălzirii în sistem centralizat de termoficare).