Începând din acest an agresorii aflați sub control judiciar sau în arest la domiciliu din 19 județe, printre care și Galați, vor putea fi monitorizați prin intermediul unor brățări electronice. Inițial proiectul a fost unul pilot și s-a desfășurat în județele București, Iași, Mureș și Vrancea.
Legea care prevede monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și executorii penale a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis în luna mai a anului 2021. Aceasta prevede ca agresorii sub control judiciar, în arest la domiciliu sau vizați de ordine de restricții să fie supravegheați prin brățări electronice care să le monitorizeze prin GPS mișcările.
Citește și: Două spitale din Galați au fost acreditate în categoria a II-a. Ce înseamnă asta
Infractorii gălățeni vor fi monitorizați prin brățări electronice. În prima etapă, adică în anul 2022 și 2023, monitorizarea agresorilor s-a desfășurat în municipiul București și județele Iași, Mureș și Vrancea.
Începând din anul 2024, măsura se va implementa și în județele Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu-Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea.
Infractorii gălățeni vor fi monitorizați prin brățări electronice. Ulterior, în anul 2025 urmează ca măsura să fie asigurată și în restul județelor, adică în Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea.
Dispozitivele electronice de supraveghere se montează persoanei supravegheate, respectiv se predau persoanei protejate în cazul ordinelor de protecție, ordinelor de protecție provizorii și ordinelor europene de protecție. Datele de localizare conțin poziția geografică și precizia localizării asociate dispozitivului electronic de supraveghere, dar și coordonatele temporale aferente determinării și transmiterii fiecărei poziții geografice.