Întâlnire ISTORICĂ la înmormântarea Papei Francisc între Trump și Zelenski. Volodimir Zelenski și Donald Trump s-au întâlnit la Vatican, chiar înainte de înrmântarea Papei Francisc. Președintele ucrainean a descris întâlnirea drept una „foarte simbolică care are potențial de a deveni istorică, dacă obținem rezultate comune”. De asemenea, după întâlnire Donald Trump a răbufnit la adresa Rusiei.

Potrivit Digi24, întâlnirea dintre cei doi președinți a durat doar câteva minute, fiind prima după eșecul întâlnirii de la Casa Albă din urmă cu câteva luni. Cei doi oficiali au convenit în timpul discuțiilor să poarte ulterior și alte convorbiri, potrivit SkyNews.
O întâlnire bună. Am discutat multe, față în față. Sperăm să obținem rezultate în tot ceea ce am abordat. Protejarea vieților oamenilor noștri. Încetare completă și necondiționată a focului. O pace fiabilă și durabilă, care să prevină izbucnirea unui alt război. A fost o întâlnire foarte simbolică care are potențialul de a deveni istorică, dacă obținem rezultate comune. Mulțumesc, președintelui Donald Trump!”, a scris Zelenski pe rețeaua X, chiar după întâlnire.
Întâlnire ISTORICĂ la înmormântarea Papei Francisc între Trump și Zelenski. O reacție a venit și de la președintele american, care l-a amenințat cu sancțiuni pe președintele rus, după ce l-a acuzat că „nu vrea să oprească războiului” din Ucraina.
„Nu a existat niciun motiv pentru ca Putin să tragă cu rachete în zone populate de civili, în orașe, în ultimele zile. Mă face să cred că poate că el (Putin) nu vrea să oprească războiul, doar mă joacă pe degete tot timpul, motiv pentru care trebuie tratat diferit, prin Sancțiuni Secundare și Bancare. Prea mulți oameni mor”, a scris Trump pe rețeaua socială Truth Media.
În urma discuțiilor dintre cei doi lideri, care au apărut mult mai satisfăcătoare decât cele eșuate de la Casa Albă din luna februarie, mai mulți analiști vorbesc despre o posibilă negociere între Rusia și Ucraina care ar putea duce chiar la sfârșitul războiului. Vă reamintim faptul că Donald Trump și-a făcut campanie electorală declarând că va încheia războiul din Ucraina într-o singură zi din rolul de președinte al SUA, dar curând se vor face 100 de zile de când a preluat mandatul.