Nicolae Giugea, deputat de Dolj, a anunțat astăzi că revine în grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, la mai puțin de un an de când a părăsit PNL în favoarea noului partid al lui Ludovic Orban.
Ludovic Orban își pierde din membrii de partid. Deputatul a anunțat conducerea Camerei Deputaților că începând de luni revine în grupul parlamentar al PNL, în calitate de membru, potrivit Agerpres. Nicolae Giugea și-a dat demisia din PNL la începutul lunii noiembrie 2021 și din acel moment a activat ca parlamentar neafiliat.
Mai mulți foști membri ai PNL au plecat alături de Ludovic Orban în momentul în care acesta a pierdut șefia partidului, însă unii au ales să se întoarcă după o perioadă de timp. În această situație a fost și Luminița Barcari, iar potrivit informațiilor Adevărul, în PNL ar putea reveni și Ion Iordache.
Citește și: Ciucă și Ciolacu, imagini inedite din Japonia. S-au descălțat la o întâlnire cu oficialii niponi
Ludovic Orban își pierde din membrii de partid. Într-o postare pe contul de Facebook al grupului parlamentar al PNL – Camera Deputaților i s-a urat „bine ai revenit” deputatului Nicolae Giugea.
„Deputatul Nicolae Giugea, noul membru al Grupului parlamentar al deputaților PNL. Bine ai revenit, Nicolae Giugea” , este mesajul postat.