Marcel Ciolacu nu vrea să lase funcția de președinte al PSD, asta deși partidul nu trece prin cea mai bună perioadă, existând zvonuri deja în spațiul public că mai mulți lideri încearcă să îl schimbe din funcție pe actualul președinte. Cu toate astea, liderul social democraților susține că ar lua în calcul să renunțe la funcție doar după ce îndeplinește mai multe condiții.

Marcel Ciolacu nu se lasă plecat de la șefia PSD. Condițiile pe care vrea să le îndeplinească Marcel Ciolacu nu sunt ușoare și ar mai dura cel puțin un an de zile. Asta pentru că liderul PSD vrea să reușească aderarea României la OCDE și să finalizeze PNRR-ul. Ambele ținte, ar putea fi atinse, cu șanse mici, abia anul viitor.
Marcel Ciolacu nu se lasă plecat de la șefia PSD: „Eu ce vă pot spune: o să mă gândesc dacă plec sau nu din funcţia de prim-ministru după ce România aderă la OCDE şi după ce finalizez PNRR-ul. Până în 2026. Eu mi-am pus aceste proiecte. Sfârşitul lui 2026 – ar fi OCDE-ul şi PNRR-ul cred că la jumătatea anului 2026 începem să finalizăm lucrurile”, susține liderul PSD la Insider Politic.
Marcel Ciolacu punctează chiar că în PSD „„s-au dus vremurile cu cuţitele şi cu răzbunările. PSD-ul e un partid normal în acest moment şi mă bucur că am reuşit acest lucru în cinci ani de zi”.
În ceea ce privește un posibil înlocuitor al acestuia în funcția de președinte al PSD, Ciolacu susține că acesta nu va fi „niciunul din cei care îmi vor cere mie demisia”.
Ciolacu punctează chiar că PSD „știe să își aleagă președinte”.
„Sunt foarte mulţi colegi şi colege care pot fi preşedinte. Nu trebuie să dau eu nume. După ce nu o să mai fiu (preşedinte – n.r.), cu certitudine eu nu o să mă implic în a susţine pe cineva. Ştie PSD-ul mai bine. PSD-ul trebuie să funcţioneze singur. Ştie să îşi aleagă preşedinte”.