Mașinile Google Street View revin în România în luna aprilie pentru a actualiza imaginile a peste 25.000 de drumuri din țară, potrivit Google. Acestea vor ajunge în orașele mari precum: București, Timișoara, Sibiu sau Ploiești, dar și în alte orașe mai mici.

„Maşinile Google Street View se întorc în România primăvara aceasta. În următoarele luni, ele vor vizita zeci de localităţi din toată ţara, cu scopul de a actualiza imaginile Street View pentru peste 25.000 de kilometri de drumuri. Preluarea de imagini 360 de grade Street View în România începe pe 1 aprilie. Maşinile Google Street View vor traversa localităţi din întreaga ţară, de la oraşe mari, precum Bucureşti, Timişoara, Sibiu sau Ploieşti, până la oraşe mai mici, precum Brad, Oneşti, Sulina sau Turda”, se arată în comunicat.
Mașinile Google Street View revin în România. Serviciul Street View este disponibil în România din anul 2010, atunci când au fost publicate primele imagini pe Google Maps. Ulterior,în anul 2012, au fost mărita acoperirea Street View la nivelul întregii țării și au fost preluate imagini de pe 40.000 de kilometri de drumuri din 39 de orașe.
Extinderea Street View în România a continuat constant, fiind actualizate imaginile din marile oraşe şi adăugate diferite obiective turistice, cum ar fi: Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul Naţional Brukenthal, fluviul Dunărea sau Delta Dunării.