Ministerul Educației a arătat într-o postare pe Facebook cu cât vor crește salariile profesorilor după adoptarea Ordonanței de Urgențe care majorează veniturilor angajaților din educație.
Mai exact, ministerul a prezentat 3 situații după cum urmează:
- salariul net al unui profesor cu studii superioare, gradul didactic I și peste 25 de ani vechime va crește, cu o majorare de 18,1%, de la 3.985 lei la 4,707 lei
- salariul net al unui profesor cu studii superioare de lungă durată, cu definitivat și 5-10 ani vechime va crește, cu o majorare de 24%, de la 2.713 lei la 3.365 lei
- salariul net al unui profesor cu studii superioare de lungă durată debutant va crește, cu o majorare de 24,4%, de la 2.376 lei la 2.956 lei
Mai mult decât atât, la toate salariile profesorilor se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică de 10% și după caz o serie de creșteri salariale (pentru dirigenție de 10%, învățământ special – 15%, învățământ simultan – între 7 și 20%, predare în zonă izolată – între 3 și 20%, predare în penitenciar – 15% și gradație de merit de 25%).
În ciuda acestei măsuri, sindicatele din Educație au precizat că resping oferta și greva din învățământ va continua.
OUG, publicat în Monitorul Oficial
Marcel Ciolacu a anunțat, într-o postare pe Facebook, că ordonanța de creștere imediată a veniturilor profesorilor și cadrului nedidactic a fost publicată în Monitorul Oficial.
„Ordonanța de creștere imediată a veniturilor profesorilor și personalului nedidactic a fost publicată în Monitorul Oficial. Dar acest lucru trebuie completat printr-o reformă consistentă a salarizării din sistemul de învățământ. Iar asta se va întâmpla chiar de anul viitor, când viitoarea lege a salarizării unitare va fi aplicată”, a transmis Marcel Ciolacu, într-o postare pe Facebook.
Consiliul Legislativ anunță probleme
Consiliul Legislativ a avertizat în avizul dat la proiectul de lege care mărește salariile cadrelor didactice și ale personalului nedidactic, faptul că forma actului normativ riscă să fie neconstituțională, dacă nu sunt făcute unele corecturi, potrivit Adevărul.
Consiliul Legislativ susține că majorarea salariilor prevăzută în ordonanță face referire, de fapt, la anul 2022, și din acest motiv încalcă un punct de vedere constituțional, adică cel al neretroactivității.