Senatorii au adoptat astăzi un proiect de lege care prevede mărirea salariilor parlamentarilor cu aproximativ 10%, nefiind uitate nici alte categorii bugetare, cum ar fi miniștrii, aleșii locali sau șefii mai multor instituții centrale.
Parlamentarii își măresc leafa în plină criză. Senatorii au votat majorarea salariilor, cu 91 de voturi pentru și 22 împotrivă, în ciuda faptului că Curtea Constituțională a declarat neconstituționale două proiecte de legi care aveau același scop.
Potrivit Adevărul, la propunerea senatorilor UDMR, Turos Lorand și Fejer Laszlo-Odon, prin legea de aprobare a OUG 115/2022 indemnizațiile lunare pentru cei care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite) vor crește de la 1 noiembrie 2022. Concret, cuantumul brut al indemnizațiilor va fi stabilit prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea salarizării unitare cu salariul minim pe țară pentru anul 2021.
Citește și: Un gălățean la șefia Gărzii Naționale de Mediu. Cu ce activități se mândrește Aurelian Păduraru
În această categorie intră: deputații, senatorii, președintele României, miniștrii, aleșii locali, secretarii și subsecretarii de stat și șefii Curții de Conturi, Autorității Electorale Permanente sau Avocatul Poporului.
Parlamentarii își măresc leafa în plină criză. Votul decisiv va fi dat de Camera Deputaților.
PSD a votat proiectul în Senat, dar anunță că se opune majorării salariilor parlamentarilor
PSD a anunțat, printr-un comunicat de presă, că se opune majorării salariilor parlamentarilor și că va propune în coaliție ca prevederile proiectului de lege să se aplice doar aleșilor locali”
„PSD va propune în cadrul Coaliției de guvernare ca prevederile proiectului de lege adoptat de Senat referitoare la actualizarea salariilor demnitarilor să nu se aplice parlamentarilor și altor categorii de bugetari, ci doar aleșilor locali
Dacă în privința acestora din urmă o actualizare este justificată având în vedere că nivelul de salarizare este mai scăzut iar calculul încă se face prin raportarea la salariul minim din 2018, în cazul parlamentarilor și altor șefi de instituții publice o astfel de măsură ar fi neadecvată, în actualul context economic
De altfel, la votul din Senat, PSD a atras atenția asupra acestui aspect chiar prin intervenția liderului grupului senatorilor social-democrați, Radu Oprea: „Propunerea Partidului Social Democrat în Guvernul României va fi ca din Anexa IX să fie supus acestei reglementări doar punctul „C” [respectiv punctul care se referă strict la aleșii locali]” , se arată în comunicatul de presă transmis de PSD.