Premierul României susține că noua lege a pensiilor publice va intra în vigoare de la 1 ianuarie, ocazie cu care acestea vor crește și cu un procent de 13,8%.
„La 1 ianuarie, pensiile toate se măresc cu 13,8%, conform legii. Noua lege a pensiilor va intra în vigoare cu 1 ianuarie. Într-un fel, eu am devansat Legea pensiilor prin cererea de plată numărul 4, să încercăm să o finalizăm anul acesta, pentru că erau prea multe jaloane în cererea de plată numărul 4 şi să nu mai păţim cum s-a întâmplat cu jalonul în cererea de plată numărul 3. Nu numai faptul că mai avem foarte puţine jaloane de îndeplinit la cererea de plată numărul 3, am început să închidem foarte multe din cererea de plată numărul 4. Eu legea nu o pitesc, legea va merge în Parlamentul României, pentru că acolo se legiferează”, a spus Ciolacu, citat de Agerpres.
Citește și: Problemele se țin lanț de podul peste Dunăre
Majorarea de 13,8% reprezintă indicele de inflație pe anul trecut, potrivit premierului. Marcel Ciolacu a precizat și că legea pensiilor va fi trecută prin Parlament până la finalul lunii noiembrie și că prevede eliminarea anumitor inechități.
„Eu cred că până la sfârşitul lunii noiembrie o să trecem noua lege a pensiilor prin Parlament. Pe urmă, ea va urma să fie pusă în aplicare de la 1 ianuarie. În ea sunt prevăzute închiderea anumitor inechităţi. O lege a pensiilor nu se poate pune în aplicare instant, trebuie făcut noul soft pe baza legii”, a adăugat șeful Executivului.