Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Sanitare Publice Galați, în ultima săptămână în județ au fost confirmate peste 3.700 de cazuri de viroze respiratorii. Dintre acestea, 48 de cazuri au necesitat spitalizare din cauza complicațiilor sau a severității simptomelor.
Categoria de vârstă cea mai afectată de virozele respiratorii, cu 1.500 de cazuri confirmate, este cea a minorilor, cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani. De asemenea, au fost raportate și 262 de cazuri de pneumonie. 68 de persoane au fost diagnosticate cu pneumonie au fost internate în spital, susține DSP, potrivit Pro Lider Fm. Cei mai afectați sunt copiii cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani.
Reprezentanții DSP Galați au precizat că, până la data raportării, nu a fost înregistrat niciun caz de gripă la nivelul județului Galați.
Citește și: Dreptate în instanță în cazul fostului primar din Priponești
DSP Galați plătește cheltuielile de judecată celor amendați în pandemie
Direcția de Sănătate Publică a anunțat săptămâna trecută că este gata să le achite cheltuielile de judecată celor care au fost amendați în perioada stării de urgență pentru că nu au completat formular digital de intrare în România și au sentințe judecătorești definitive de anulare a amenzilor.
„Vă adresăm rugămintea de a ne comunica cu responsabilitate și celeritate, de îndată, la adresa de corespondență din Galați, str. Brăilei nr. 177, sau la adresa de e-mail dspgl@dsp-galati.ro pentru a executa de bunăvoie obligația stabilită în sarcina Direcției de Sănătate Publică a Județului Galați, respectiv, cheltuielile de judecată acordate prin sentințe civile pronunțate de către instanțele de judecată competente, rămase definitive, următoarele înscrisuri: cererea de plată a cheltuielilor de judecată acordate, formulată de dumneavoastră, adresată instituției noastre, copia sentinței civile aferente pronunțată de către instanța de judecată competentă, rămasă definitivă, investită cu mențiunea expresă a instanței (fie după soluționarea apelului, fie după expirarea termenului de apel, în 30 de zile de la comunicare), extras de cont bancar având ca titular petentul, în care să fie clar menționat CNP-ul și contul IBAN”, se arată într-un comunicat emis de DSP Galați.