Podul peste Dunărea de la Brăila ar urma să fie inaugurat marți, 27 iunie pe varianta Măcin. A doua variantă, cea pe Jijila, ar urma să fie deschisă ulterior.
„Presăm și ajutăm antreprenorul, în așa fel încât 27 iunie să fie data la care vom circula oficial pe Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați – Tulcea”, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu pe Facebook la finalul săptămânii trecute. Oficialul a menționat că se toarnă 14.000 de tone de asfalt doar pe pod.
Totodată, 27 iunie a fost data de inaugurare anunțată în trecut și de către ministrul Transporturilor.
Este de precizat că termenul inițiat de finalizare a Podului peste Dunăre a fost decembrie 2021. Însă, a fost anulată inaugurarea pentru decembrie 2022 și ulterior o nouă amânare pentru vară pentru ruta scurtă – Măcin.
Lungimea podului suspendat este de 1.974 metri, iar lungimea drumului principal Brăila-Jijila este de 19 kilometri. Lungimea drumului de legătură cu DN 22 Smârdan-Măcin este 4,328 kilometri.
Citește și: Păsări protejate de lege, vânate de un gălățean
Cât durează traversarea podului peste Dunăre
Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a efectuat prima traversare a Podului Suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați la Tulcea. Potrivit acestuia, drumul durează doar două minute.
„La ultima vizită pe șantierul Podului suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați – Tulcea, am traversat podul cu mașina de la un capăt la altul pentru prima dată. Traversarea a durat 2 minute, circulând cu o viteză de până la 50 km/h”, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor.