Un ofițer de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați a fost găsit mort, joi, în zona Pădurii Gârboavele. Potrivit primelor informații transmise de autorități, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, prezenta o plagă împușcată la nivelul capului, provocată cu arma din dotare.

Polițistul activa în cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare din IPJ Galați. Acesta a fost găsit în jurul orei 11:31 de colegi din cadrul inspectoratului, care au alertat imediat echipajele medicale. La fața locului au intervenit ambulanțele Serviciului de Ambulanță Județean Galați, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața și au constatat decesul.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. În paralel, anchetatorii încearcă să stabilească exact circumstanțele în care s-a produs tragedia. Cercetările sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, una dintre întrebările la care anchetatorii încearcă să găsească răspuns este de ce polițistul avea asupra sa armamentul din dotare, deși se afla în afara programului de lucru. Aceleași surse susțin că ofițerul ar fi ridicat pistolul încă de aseară, întrucât urma să efectueze verificări în cazul unei persoane aflate în arest la domiciliu.
Autoritățile nu au oferit, până în acest moment, detalii suplimentare despre posibilele motive care ar fi dus la gestul extrem. Reprezentanții IPJ Galați au transmis că ancheta este în desfășurare și că toate ipotezele sunt luate în calcul pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a murit ofițerul de poliție