O echipă formată de primarii din orașul Berești și comunele Liești, Ivești și Barcea au participat astăzi, 27 ianuarie, alături de senatorul George Scarlat, la o întâlnire cu ministrul Fondurilor Europene. De asemenea, edilii au participat și la semnarea mai multe contracte de finanțare prin PNRR.
În cadrul întâlnirii au fost abordate oportunitățile de finanțare pe fonduri europene, în special prin Programul Operațional 2021-2027 și prin Programul de Tranziție Justă alocat județului Galați.
„Am discutat și punctual despre liniile unde orașul nostru s-ar încadra, urmând ca în perioada următoare să detaliem punctele nevralgice pentru a găsi soluții practice. E important ca cei de sus să ne știe doleanțele și problemele. Fondurile europene sunt și vor rămâne soluția pentru ca localitatea noastră să se dezvolte. Chiar dacă acestea necesită timp, multă muncă și răbdate, vom continua pe acest drum”, a transmis Mihai Bejan, primarul orașului Berești, pe Facebook.