Ministrul Mediului a anunțat la finalul ședinței de Guvern de astăzi, 9 martie, că noile sesiuni ale programelor „Rabla Clasic” și „Rabla Plus” vor începe pe 24 martie. Pentru cele două programe bugetul total este de 1,5 miliarde de lei.
„Deschidem pe data de 24 martie programul pentru „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus”. Cele două programe beneficiază de un buget majorat. Totalul bugetului este de 1,5 miliarde (lei, n.r.), anul acesta pentru cele două programe”, a explicat Tanczos Barna.
Ministrul a oferit și detalii despre un nou program – Rabla Local, care va fi derulat și implementat în colaborare cu primăriile din țară.
„De asemenea, avem alocare pentru un program nou, finanţat tot din fondurile pentru gaze cu efect de seră – Rabla Local. Acest program va fi derulat şi implementat în colaborare cu Unităţile Administrativ-Teritoriale, cu primăriile. În 15 zile deschidem înscrierea pentru primării în acest program. După ce se finalizează lista acestor Unităţi Administrativ-Teritoriale şi se semnează electronic contractele de finanţare, deschidem aplicaţia pentru cetăţeni. Avem un buget de 240 de milioane de lei pentru acest program. Bugetul va fi completat cu un procent de 20% din totalul de 100% din partea autorităţilor locale. Adică, 2.400 lei se vor plăti din bugetul AFM, iar 600 de lei se vor plăti din bugetul local. Astfel, beneficiarul va primi un total de 3.000 lei pentru fiecare maşină mai veche de 15 ani şi care va fi casată, va fi predată pentru reciclare”, a explicat ministrul, potrivit Agerpres.
Citește și: O doctoriță a renovat și modernizat din proprii bani un salon al Maternității din Arad
Program pentru Microbuze Electrice
De asemenea, ministrul Mediului a anunțat un al program nou – programul Microbuze Electrice – care se va adresa unităților de învățământ.
„Pentru simplificarea programului, deschidem apelul de proiecte pentru Consiliile Judeţene, care vor centraliza cererile din partea unităţilor de învăţământ, astfel încât AFM să poată să gestioneze mai eficient acest program şi să gestioneze un număr mai mic de contracte şi să existe şi o etapă de descentralizare a acestui program către administraţia judeţeană”, a declarat Tanczos Barna.