Banana este un fruct originar din sud-estul Asiei, unde conform unor scrieri budiste era consumat în mod frecvent încă din cele mai vechi tipuri, având culoarea roșie și gust mult diferit de cel pe care îl cunoaștem noi astăzi. Varianta din zilele noastre a acestui fruct este un hibrid descoperit de Jean Francois Poujot pe plantația sa din Jamaica.
Războiul Bananelor. A fost descoperit de Alexandru cel Mare în timpul unei campanii și adus în zona Mediteranei, iar de aici islamicii l-au dus în Palestina și Madagascar. Din Africa de Vest a ajuns în anul 1500 în America Centrală și de Sud. În 1800 acest fruct a ajuns cunoscut în America de Nord, ceea ce a generat o afacere extrem de profitabilă pentru companii și în același timp exploatarea muncitorilor.
În 1870 căpitanul de vas și omul de afaceri Lorenzo Dow Baker, a cumpărat banane din Jamaica și le-a vândut în Boston cu un profit de 1000%. Rapid, fructul exotic a devenit foarte popular și dorit, iar la sfârșitul secolului al XIX- lea, trei corporații multinaționale americane (United Fruit Company, Standard Fruit Company și Cuyamel Fruit Company) au dominat cultivarea, recoltarea și exportul bananelor. Puterea lor era atât de mare în Honduras, Guatemala, Columbia, Jamaica, Republica Dominicana, încât au ajuns să controleze infrastructura rutieră, feroviară si portuară. În Honduras, United Fruit Company era cunoscută sub denumirea „caracatița” deoarece avea o influență uriașă în societatea locală, manipulând chiar și politica națională.
Citește și: Președintele ANPC face apel pe Youtube la marii retaileri să cumpere marfa producătorilor locali
Războiul Bananelor. DINCOLO DE PARFUMUL BANANEI S-A ASCUNS O ISTORIE SINISTRĂ
Devenind foarte profitabilă afacerea cu banane, cele trei mari companii au decis să se unească, iar astfel au reușit să controleze întreaga America Centrala și să își construiască propria floră (Marea Flota Alba).
Muncitorii din țările unde se cultivă acest fruct, erau exploatați de compania americană. Munceau non-stop, trăiau în condiții precare, iar munca le era recompensată cu cupoane ale multinaționalei în loc de salarii reale, iar valoarea cupoanelor era extrem de mică în comparație cu volumul imens de muncă.
Lucrătorii din Columbia au organizat o grevă prin care cereau condiții mai bune de muncă, precum compensarea pentru accidente, săptămâna de lucru de șase zile și salarii reale. Pe 12 noiembrie 1928 United Fruit Company a convins guvernul columbian să intervină pentru a întrerupe greva. Armata a deschis focul asupra protestatarilor pe 6 decembrie 1928 , ajungându-se la un număr de aproximativ 2.000 de morți. Acest eveniment a devenit cunoscut ca Masacrul Bananelor.
Războiul bananelor. Țări cum ar fi Honduras, Columbia, Jamaica, Guatemala, Cuba, Republica Dominicana, Costa Rica, Panama, care erau controlate de companiile care exploatau plantațiile bananiere, au fost denumite ,,Republici Bananiere,, deoarece întreaga lor economie era dependentă de un număr mic de exporturi foarte bine controlate.
Între 1898 (sfârșitul războiului hispano-american) și 1934 (începutul politicii de bună vecinătate) au avut loc o serie de conflicte care au constat în ocuparea militară, acțiunea poliției și intervenția Statelor Unite în America Centrală și Caraibe. Intervențiile militare au fost efectuate de Corpul Marin al Statelor Unite. După semnarea Tratatului de la Paris în 1898, Statele Unite au preluat controlul Cubei, Puerto Rico, Guam și Filipinelor, continuând să efectueze intervenții militare în Cuba, Panama, Honduras, Nicaragua, Mexic, Haiti, Republica Dominicana. Aceste conflicte s-au încheiat în 1934 sub președintele Franklin Roosvelt.