România mai aproape ca niciodată de spațiul Schengen. Președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, susține că Bulgaria și Românie trebuie să devină state membre ale spațiului Schengen.
„Unul dintre principalele mesaje pe care l-am transmis este că Bulgaria şi România trebuie să devină în sfârşit state membre ale spaţiului Schengen”, a spus Weber, potrivit unei postări pe Facebook a liderului PPE, care a fost redistribuită de eurodeputatul român Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al formaţiunii.
Citește și: Cât de aproape este România de intrarea în Schengen. Toți mai mulți lideri europeni își arată sprijinul
„Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc condiţiile pentru a adera la zona Schengen şi încă aşteaptă ca decizia finală să fie adoptată de Consiliul UE. Locul lor este în spaţiul Schengen. Aveţi sprijinul total al Partidului Popular European”, a mai transmis preşedintele formaţiunii paneuropene.
România mai aproape ca niciodată de spațiul Schengen. Europarlamentarul Siegfried Mureșan a distribuit pe Facebook mesajul președintele Partidului Popular European (PPE).
Care sunt beneficiile unui stat din spațiul Schengen
Aderarea României la Spațiul Schengen va elimina, în primul rând, timpii de așteptare din punctele de trecere a frontierei cu statele membre, în acest caz fiind vorba de trecerea cu Ungaria și Bulgaria. Prin urmare, trecerea se va face doar în baza actului de identitate.
Un alt beneficiu este că orice român va putea sta ca turist într-un stat membru timp de trei luni. De asemenea, va exista o colaborare mult mai bună în ceea ce privește migrația, azilul, vizele și cooperarea judiciară.