Din ce în ce mai des auzim termenul de agribusiness folosit pentru a descrie ramura care înglobează toate activitățile economice legate de agricultură. Fie că vorbim de producția agricolă, de produsele chimice, creșterea animalelor, utilajele agricole, marketing sau vânzări, agribusiness-ul sprijină creșterea industriei agricole și astfel, implicit, creșterea economică.
Salariile din agricultură rivalizează cu cele din IT. În ultimii ani cererea pentru forță de muncă specializată a crescut mult în acest sector, dar și veniturile au crescut pentru profesioniștii din anumite domenii conexe sau pentru cei care operează utilajele ultraperformante.
Citește și: Edilul șef al Tecuciului alături de fermieri. Record la irigații dupa 18 ani
Invitat în cursul lunii Iulie la o emisiune de profil pe TVR1, domnul Florin Constantin, consultant în strategie pentru firmele din sectorul agri, a făcut următoarele declarații:
“Noi am făcut acum doi ani de zile un studiu și am văzut că practic agricultura sau agribusiness-ul, partea profesională, tot ce reprezintă furnizori, distribuitori, furnizori de servicii plătesc în linie cu IT-ul. Pentru că vorbim de un sector foarte inovant, foarte dezvoltat tehnologic, nu mai avem acel tractor arhaic, la ora actuală agricultorii operează tractoare de sute de mii de euro chiar de milioane de dolari. Deci inclusiv la nivel de operator se începe, se pune o problemă foarte serioasă în termeni de competențe. Vorbim de agricultură de precizie, vorbim de drone, vorbim de digitalizare, dar și job-urile, să spunem, din middle top management și ele sunt foarte atractive, pentru că sunt tehnologii complexe.”
Consultantul, cu o experiență de peste zece ani în managementul companiilor multinaționale, îi sfătuiește pe tineri să aleagă sectorul agroalimentar pentru ca în România își vor putea face o carieră în acest sector încomparabil mai bună decât în orice alt domeniu, inclusiv IT-ul și industria.
Salariile din agricultură rivalizează cu cele din IT. Facilități fiscale pentru angajații din agricultură
Începând cu luna Iunie, prin Legea nr. 135/2022 au fost introduse facilități fiscale pentru salariile angajaților din domeniul agricol și al industriei alimentare asemănătoare celor din domeniul construcțiilor.
Noua lege prevede scutiri semnificative de la dările către stat precum și introducerea începând cu 1 ianuarie 2023 a salariului de bază minim brut de 3000 de lei lunar pentru cei angajați în sectorul agricol și industria alimentară.