SCENARIU. Negocierile privind măsurile fiscale sunt aprope finalizate, partidele care ar urma să intre la guvernare au stabilit, în mare parte, care sunt măsurile de echilibrare a bugetului. Printre acestea se numără creșteri de taxe și tăieri de cheltuieli, și inclusiv o posibilă taxă universală aplicată tuturor tranzacțiilor pe „orice mișcare de bani din economie”, potrivit unor surse Profit.ro.

Scenariu. Sursa citată arată că argumentul introducerii unei astfel de taxe este generarea de venituri substanțiale pentru buget. Astfel, s-ar putea taxa „oricare mișcare de bani” în economie, chiar și cu un mic procent per tranzacție, iar acest lucru ar putea aduce fonduri considerabile la bugetul statului.
Sursa citată arată că spre deosebire de impozitele tradiționale, care se pot sustrage sau evita mai ușor, o astfel de taxă micro per tranzacție ar cuprinde practic toate fluxurile financiare. Mai exact, băncile și ceilalți procesatori de plăți ar acționa ca agenți de încasare și ar reține taxa în momentul procesării fiecărei tranzacții, similar felului în care astăzi se rețin comisionale bancare sau anumite impozite la sursă.
Băncile comerciale și ceilalți procesatori de plăți ar acționa practic ca agenți de încasare (withholding agents) ai statului, reținând taxa în momentul procesării fiecărei tranzacții, similar felului în care astăzi rețin comisioane bancare sau anumite impozite la sursă.