Asfaltarea Podului peste Dunăre a început joi, 23 martie, pe malul tulcean. Mai mult decât atât, președintele Consiliului Județean Tulcea susține că investiția ar putea fi funcțională în acest an.
„Așa cum spuneam la ultima vizită pe șantierul podului suspendat de la Brăila/Galați – Tulcea, am intrat în ultima etapă de execuție a lucrărilor. Astăzi a început așternerea primului strat de asfalt pe podul suspendat; În acest sens, 2 eșaloane de așternere asfalt acționează simultan”, a transmis secretarul de stat Ionel Scrioșteanu, într-o postare pe Facebook.
Investiţia podului presupune amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul judeţului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime de 1,9 kilometri. Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1.120 metri) şi două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila şi de 364,6 metri pe malul Tulcea. De o parte şi de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 metri fiecare.
VIDEO DISPONIBIL AICI
Podul peste Dunăre ar fi trebuit să fie inaugurat la finalul anului 2022, însă acest lucru nu a fost posibil. De-a lungul timpului au fost anunțate mai multe inaugurări, însă de fiecare dată au fost amânate.
Trebuie menționat că după așternerea asfaltului ar urma testele de rezistență și finalizarea tuturor detaliilor la pod. Însă, pentru deschidere, este nevoie de finalizarea drumurilor de acces.
Fără taxă pe pod în primii cinci ani
Ministrul Transporturilor a anunțat faptul că șoferii care vor circula gratuit pe Podul Suspendat peste Dunăre, în primii cinci de la inaugurare, conform contractului de finanțare europeană.
„Eu știu că primii cinci ani este gratis. Conform procedurilor fiind vorba despre o finanțare europeană”, a declarat Grindeanu, în cadrul unei conferințe de presă.