Comisarul șef Ciprian Șimu a murit în noaptea de 6 spre 7 noiembrie, în urma unui accident rutier produs în județul Ialomița. Acesta era șeful Serviciului Imigrări din Galați și avea 41 de ani.
Ciprian Șimu se află la volan, la mașina personală, în care se aflau soția și copilul acestuia, în momentul în care autoturismul în care se aflat a fost lovit de un TIR înmatriculat în Ucraina, al cărui șofer a adormit la volan. În urma impactului, ambele autovehicule au fost proiectate în afara părții carosabile.
Ofițerul de poliție a murit în spital, în urma rănilor foarte grave. Soția acestuia se află în stare gravă, în timp ce copilul a scăpat cu răni ușoare.
Citește și: Fața schimbată a comunei Smârdan. Ce s-a întâmplat în primii doi ani de mandat al primarului
Poliția Rutieră Ialomița a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.