Vești bune! Beneficiarii voucherelor pentru alimente, aproximativ 2,4 milioane, vor primi cea de-a doua tranșă de bani din acest an chiar înainte de Paște. Aceștia vor primi suma de 250 de lei în luna aprilie.
Potrivit unui comunicat al Executivului, memorandumul privind stabilirea unor măsuri de acordare a sprijinului social pentru persoane vulnerabile aprobă calendarele de implementare a activităţilor aferente măsurilor de acordare a tranşei a VI-a a voucherelor sociale în valoare de 250 de lei şi de acordare a tichetelor pentru sprijin educaţional pe suport electronic.
Prin urmare, plățile vor fi efectuate în perioada 10-13 aprilie.
Citește și: Ucraina anunță sancțiuni împotriva Dianei Șoșoacă. Senatoarea cere anexarea unor teritorii din țara vecină
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a început, la 1 iunie, procesul de emitere, distribuire și încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”. Ajungând în prezent la cea de-a patra tranșă. Peste 2,5 milioane de români, aflați în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, vor primi aceste ajutoare în valoare de 250 lei la 2 luni.
Vești bune! Cei cu venituri mici pot achiziționa cu aceste carduri șase alimente de bază: pâine, cartofi, orez, ulei, carne de pui și ouă. Cu toate acestea, ministrul nu exclude ca lista alimentelor să sufere modificări.