Ziua Internațională a Copilului a fost marcată într-o atmosferă plină de veselie și energie în parcarea sediului Partidului Național Liberal din Galați, unde zeci de copii și părinți au participat la un eveniment dedicat celor mici.

Evenimentul a fost organizat de filiala PNL Galați, iar cei mici s-au bucurat de numeroase activități specifice vârstei: activități recreative, jocuri interactive și chiar premii și surprize.
„Organizată de filiala PNL Galați, acțiunea a adus în prim-plan bucuria copilăriei prin numeroase activități recreative, jocuri interactive, premii și surprize dulci pregătite special pentru participanți. Cei mici s-au bucurat de momente de neuitat, petrecute alături de prieteni și familie, într-un cadru prietenos și plin de culoare.
Unul dintre cele mai apreciate momente ale zilei a fost programul artistic susținut de copiii de la Cris Music Galați, care au încântat publicul prin interpretările lor și au contribuit la atmosfera de sărbătoare”, se arată în comunicatul de presă transmis de PNL Galați.
Evenimentul a fost organizat sub coordonarea președintelui PNL Galați George Scarlat, care a transmis un mesaj de apreciere pentru copii și familiile prezente.
„Ziua Copilului este despre bucurie, zâmbete și momente petrecute împreună. Ne-am dorit să oferim copiilor din Galați o zi specială, plină de surprize și activități care să le aducă aminte cât de frumoasă este copilăria”, au transmis organizatorii.
Potrivit comunicatului de presă, prin acțiunea organizată cu ocazia Zilei Copililui, PNL Galați a dorit să reafirme implicarea în viața comunității și preocuparea pentru promovarea unor activități care încurajează dezvoltarea armonioasă a copiilor și consolidarea spiritului comunitar.
Evenimentul s-a încheiat într-o notă optimistă, cu multe zâmbete, fotografii de familie și promisiunea unor noi întâlniri dedicate celor mici și familiilor gălățene.