PNL, USR și UDMR au stabilit împărțirea ministerelor în viitorul Cabinet condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan, în urma negocierilor dintre liderii celor trei formațiuni. Liberalii ar urma să aibă șapte portofolii, USR cinci, iar UDMR trei. Ministerul Justiției ar urma să fie preluat de un independent.

În noua formulă guvernamentală ar urma să existe trei vicepremieri, câte unul din partea fiecărei formațiuni. PNL îl propune pe Mircea Abrudean, USR pe Radu Miruță, iar UDMR pe Tánczos Barna.
Liberalii ar urma să preia Ministerul de Interne, unde este propus Mircea Abrudean, Ministerul Sănătății, pentru care este nominalizată Oana Gheorghiu, și Ministerul Muncii, unde ar urma să revină Raluca Turcan.
Tot PNL ar urma să dețină portofoliile Fondurilor Europene, Energiei, Finanțelor și Educației. Pentru Fonduri Europene este propus Dragoș Pîslaru, la Energie Sebastian Burduja, în timp ce Alexandru Nazare ar urma să rămână la Finanțe, iar Mihai Dimian la Educație.
USR ar urma să păstreze Ministerul Apărării, condus de Radu Miruță, care va ocupa și funcția de vicepremier. Oana Țoiu își păstrează portofoliul de la Externe, iar Irineu Darău este propus pentru Ministerul Economiei. Diana Buzoianu ar urma să rămână la Mediu, iar Cătălin Drulă este propus la Transporturi.
UDMR va avea trei ministere: Dezvoltare, Agricultură și Cultură. Cseke Attila este propus în continuare la Dezvoltare, iar Tánczos Barna la Agricultură. Pentru Ministerul Culturii urmează să fie stabilit numele viitorului ministru.
Portofoliul Justiției ar urma să revină unei persoane independente politic. Numele acesteia nu a fost încă stabilit, urmând să fie discutat în cadrul formațiunilor care susțin viitorul cabinet.
Audierile miniștrilor, luni. Votul de învestitură, marți
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a anunțat că programul de guvernare și lista miniștrilor vor fi depuse la Parlament, sâmbătă, 26 septembrie . Potrivit calendarului anunțat de Mureșan, miniștrii propuși ar urma să fie audiați luni, în comisiile de specialitate, iar votul de învestitură este programat marți, în plenul Parlamentului.
Mureșan a spus că va solicita ca fiecare audiere să dureze cel puțin 60 de minute, astfel încât candidații să își poată prezenta programul și să răspundă întrebărilor parlamentarilor.
În acest moment, PNL, USR și UDMR au împreună 171 de parlamentari, sub majoritatea de 233 de voturi necesară pentru învestirea Guvernului. Premierul desemnat trebuie, astfel, să obțină sprijin suplimentar în Parlament pentru ca noul Cabinet să treacă de votul de marți.