Fără probleme la votul din Diaspora! Autoritatea Electorală Permanentă respinge afirmațiile referitoare la numărul insuficient de buletine de vot care au fost trimise în secțiile de votare din străinătate. De asemenea, MAE susține că afirmațiile sunt încercări grave și flagrante de manipulare a alegătorilor din Diaspora.

”Având în vedere informaţiile false lansate în spaţiul public cu privire la faptul că ar exista un număr insuficient de buletine de vot la secţiile de votare organizate în străinătate la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) îndeamnă alegătorii la calm şi le recomandă să se informeze corect şi doar din surse oficiale pentru a se proteja împotriva unor astfel de manipulări, care le pot influenţa opţiunile electorale”, transmite AEP, într-un comunicat oficial.
AEP anunță că la secțiile de votare din Diaspora au fost trimise 3.600.000 de buletine de vot, un număr sufiecient pentru totul românii cu drept de vot care nu se află în țară.
„Chiar dacă, în mod excepţional şi fără precedent în ultimele scrutinuri, o secţie din străinătate ar risca să rămână fără buletine de vot, aceasta poate să ceară, cu acordul Biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate, redistribuirea unor buletine de la secţii mai puţin solicitate”, subliniază AEP.
Fără probleme la votul din Diaspora! De asemenea, MAE susține că afirmațiile referitoare la numărul insuficient de buletine de vot din Diaspora reprezintă „încercări grave şi flagrante de manipulare a alegătorilor români din afara graniţelor României”.
MAE arată că „cetăţenii români din străinătate votează în bune condiţii, votul are loc pe durata a trei zile, iar problemele punctuale aparute au fost rezolvate de reprezentanţii comisiilor electorale şi de Biroul electoral pentru secţiile de vot din străinătate”.