Un fenomen astronomic rar va avea loc pe cer în dimineața zilei de 25 aprilie, atunci când Luna, Venus și Saturn vor apărea aliniate într-o conjuncție triplă. Potrivit NASA, fenomenul aduce cu o față zâmbitoare și va putea fi observată din toată lumea, dacă cerul va fi unul deschis și fără nori.

Formațiunea va putea fi observată începând cu ora locală 5:30 dimineața, înainte de răsăritul soarelui, iar fereastra de vizibilitate va fi una de aproximativ o oră, potrivit Live Science.
Cele două planete, Venus și Saturn, vor străluci intens pe cerul de dinaintea zorilor, iar Luna în formă de seceră va completa imaginea cu o „gură zâmbitoare”, arată sursa citată.
De asemenea, și planeta Mercur ar putea fi zărită, chiar sub „fața zâmbitoare”, însă aceasta se va afla foarte jos pe cer și este posibil să nu fie vizibilă peste tot.