O nouă investiție promovată de către ANIF GALAȚI.
18 MILIOANE de euro este valoarea proiectului de reabilitare a stației de pompare de la IONĂȘEȘTI și modernizarea infrastructurii principale din amenajarea de IRIGAȚII Terasa Tecuci-Nicoresti.
In cadrul proiectului care a fost încărcat pe SEAP și urmează a fi atribuit, sunt prevăzute în linii mari mai multe lucruri precum:
Reabilitarea și impermeabilizarea canalelor pe o lungime de aproximativ 30 de km, modernizarea stației, înlocuirea celor șase agregate (electromotor și pompă), înlocuirea instalației electrice, înlocuirea electropompelor de amorsare și a instalațiilor hidromecanice.
Directorul ANIF Pîrvu Sorin Adrian susține ca investiția este una vitală pentru fermierii gălățeni.
“Această investiție este un vitală pentru fermierii din zonă și va fi realizată cu fonduri din PNRIPIR (Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații), program din care până în acest moment am reușit să atragem pentru Galați peste 120 de milioane de euro. Îmi doresc să continuăm, să accesăm cât mai multe fonduri din acest program și să reabilităm întreaga infrastructură de irigații a județului nostru.”