Prefectul județului Galați și-a anunțat demisia, după apelul făcut de liderul PSD, Sorin Grindeanu, către reprezentanții partidului din administrație de a părăsi funcțiile. Decizia vine în contextul în care PSD a anunțat ieșirea de la guvernare și depunerea unei moțiuni comune alături de AUR.

Liderul social-democrat le-a cerut prefecților, subprefecților și secretarilor de stat susținuți de partid să demisioneze imediat, în linie cu noua poziționare politică a formațiunii. Demisia prefectului de Galați este una dintre primele astfel de decizii venite după apelul conducerii PSD, în condițiile în care partidul începe retragerea oamenilor săi din structurile guvernamentale.
„Astăzi închei un capitol important din activitatea mea publică. În contextul deciziei Partidului Social Democrat de a ieși de la guvernare, consider firesc și responsabil să îmi depun demisia din funcția de prefect. La finalul acestui mandat, plec cu inima plină. Au fost ani cu provocări, decizii grele și momente care m-au pus la încercare. Dar au fost, în același timp, ani în care am învățat enorm și în care am avut șansa de a lucra alături de oameni dedicați!”, a postat Andreea Naggar pe pagina sa de Facebook.
Aceasta a adăugat totuși că rămâne „implicată în viața publică și în continuare preocupată de binele comunității noastre”.
„Închei acest capitol cu recunoștință, cu respect pentru toți cei alături de care am lucrat și cu convingerea că, împreună, am făcut lucruri care contează. Rămân implicată în viața publică și în continuare preocupată de binele comunității noastre”, a adăugat Naggar.
Demisia prefectului va fi înregistrată la Secretariatul General al Guvernului, instituția care urmează să ia act de această decizie și să inițieze procedurile administrative pentru încetarea mandatului.