Pîrvu Sorin Adrian, unul dintre vicepreședinții PNL Galați a ieșit în spațiul public cu o scrisoare deschisă transmisă pe fondul înfrângerii suferită de PNL GALAȚI in alegerile de pe 9 iunie. Mai exact, acesta face un apel la solidaritate și unitate în PNL Galați. În urma rezultatelor slabe obținute la alegerile locale din 9 iunie, organizația PNL Galați trece printr-o criză și un vid de putere fără precedent.
Acum, fostul președinte al organizației de tineret vine cu un apel la solidaritate în partid și susține că fiecare familie trece „prin suișuri și coborâșuri”. În urma dezastrului de la alegerile locale mai mulți membrii liberali și-au dat demisia din partid. Primul cap care a căzut a fost chiar al candidatului PNL la Primărie, mai exact Onuț Atanasiu, urmat de președintele de la municipiu Alexandru Șerban.
Redăm mai jos scrisoarea deschisă a liberalului Pîrvu Adrian
Dragi colegi,
Îmi place să cred că noi, colectivul PNL Galați, suntem o familie. O familie care s-a clădit pe valorile liberale și pe principii care au scris istoria, o familie cu un fond bun și solid care nu se poate nărui.
Ca orice familie, avem și noi „oile” noastre negre, trecem prin suișuri și coborâșuri. Avem defecte dar și calități.
Toată lumea vorbește despre rezultatele de la alegerile locale cu dezamăgire dar nimeni nu remarcă că avem doisprezece primari liberali începând din această toamnă.
Zece dintre aceștia au fost realeși, marea majoritate cu peste 50%, chiar 60% dintre voturile valabile exprimate. La Jorăști și la Movileni, PNL a câștigat primăriile cu peste 50% din voturi.
Toți cei 12 primari sunt oameni în care atât eu cât și comunitățile care i-au ales cred și se mândresc cu ei. Sunt convins că peste patru ani vom vorbi de realizări notabile în aceste localități.
Vă propun să lăsăm vrajba „din casă” și competițiile din interior sau față de celelalte partide. Suntem în competiție în primul rând cu noi înșine, pentru noi și întreaga comunitate alături de care trăim și pe care dorim să o slujim.
De azi să fim mai buni. Cei mai buni!”